Întotdeauna am visat cu ochii deschiși la o lume mai bună, o lume în care nu s-a pierdut spiritul carității, în care oamenii sunt colecționari de zâmbete și debordează de bună dispoziție...sună utopic, știu asta. Astăzi mi-am pus o întrebare : Ce s-ar întâmpla dacă am avea cu toții un moment de sinceritate? Lumea ar fi un loc mai bun sau unul mai rău ? Și oricât de mult apreciez sinceritatea a trebuit să recunosc că dacă nu ar fi doar pentru ,, un moment” ar fi un loc plin de venin și lavă clocotită. Ne place adevărul? Aș fi tentată să răspund afirmativ, și totuși, nu adevărul ne rănește cel mai des? Nu încurajez în niciun fel minciuna, și oricât de meschin ar suna , câteodată cei din jurul nostru ne mint pentru ,, a ne proteja”. Au existat momente când am spus că nu voiam să cunosc adevărul, nu voiam să străbat căi întunecate până la el, voiam să fiu mințită în continuare, voiam să trăiesc în ignoranța mea. Nu știu ce m-a durut mai mult, să aflu adevărul sau să știu că am fost mințită?
Și dacă nu ar fi vorba doar despre ,, un moment”? Îți poți imagina măcar? Dacă ai povesti lumii întregi tot ce ai gândit , tot ce ai de gând să faci...ai mai putea păși cu fruntea sus  ? Un exces de sinceritate se poate transforma atât de ușor într-un act de obrăznicie. Cel mai bine este să găsim un echilibru, să nu spunem chiar tot ce ne apasă sufletul, dar să ținem în noi doar acele lucruri pe care le-am putea destăinui oricând.
Și e perfect adevărat că dacă îți dorești ca ceilalți să fie sinceri cu tine, trebuie să fii mai întâi sincer față de tine însuți !

Sunt genul de persoană verticală...aș vrea să trec prin viață pășind pe un drum drept, să nu mă inlicn deloc nici în partea stângă , nici în cea dreapta, asta dacă ar fi cu putință. Mi-am dat seama că țin prea mult la principiile mele. Nu zic că nu e bine să nu ai principii, ele îți sunt utile în măsura în care servesc drept fundament pentru judecățile tale, dar ce se întâmplă când devii încorsetat de principiile tale ? Când ai un corp de 10-15 principii pe care le aplici mecanic în funcție de împrejurări? Atunci principiile tale sunt de fapt un substituient al actului de gândire, devii un sclav al propriilor idei pe care le numești principii. Asta am devenit eu. Am realizat că refuz să fac multe lucruri doar pentru ele contravin principiilor mele.
Caragiale spunea că un om care se ghidează numai după principii își ratează viața și își batjocorește propria inteligență. Tind să îi acord din ce în ce mai multă dreptate. E adevărat că și principiile au o anumită intermitență, există momente când acționezi în conformitate cu ele și momente în care nu-ți pasă. Nu e bine nici să renunți la ele totalmente, finalitatea ar putea fi una nu tocmai satisfăcătoare. Pentru mine principiile astea au devenit nocive, deși îmi doresc să fac anumite lucruri, nu acționez de teamă să nu-mi încalc principiile, regulile de fier. Aș vrea să mă detașez de ele, dar ceva mă impiedica, sunt prea adânc înrădăcinate în mine. Am devenit perfecționistă, țin prea mult la aparențe. De ce în permanență iau decizii și acționez raportând-mă la ceea ce vor crede ,, ceilalți”, de teamă de a nu-i dezamăgi pe ,, ceilalți ”? Cine sunt ,, ceilalți ” ? Și ce importanță are până la urmă faptul că îi voi dezamagi sau nu ? Oare la asta se rezumă toată existența mea ? La ,, ceilalți”? Mi-am modelat întregul caracter după un anumit set de principii și așa am ajuns la un moment în care mă întreb plină de nedumerire : ,, Cine sunt eu ? ” O persoană plăcută de ceilalți, aparent. Adevărata Claudia cred că e demult întemnițată, ca un criminal deosebit de periculos, și nu știu dacă va vedea vreodată lumina zilei ...


La sfârșitul unei vieți care are imprevizibilul ei, a rămâne cu câteva principii, înseamnă a rămâne în mână cu un schelet. ( Andrei Pleșu)

Identitate?Nu, doar un rol!

M-am inchis intr-o carapace si nu am reusit sa mai ies din ea. Sunt invaluita in mister, nimeni nu stie de unde vin si incontro ma duc. Am creat o masca pe care o afisez cu mandrie in fata tuturor, dar ce se ascunde in spatele acelei masti ? Cine sunt eu ? In spatele imaginii perfecte, nu se ascunde decat un suflet gol...un om fara amintiri...fara trecut...fara istorie...un om fara radacini...un om fara identitate. Mi-am inventat un trecut, o istorie, o masca...si m-am aventurat intr-o lupta crancena cu mine insami. Nici eu nu mai stiu cine sunt, nici eu nu mai sesisez diferentele, nu mai pot trasa limitele intre real si fantastic... Duc o lupta cu mine insami, pe masura ce inaintez constientizez ca timpul nu este de partea mea. Am lasat franturi de adevar in urma, dar cine ar putea forma un puzzle ? Traim intr-o lume incerta, o lume mohorata, o lume in care necazurile noastre nu reusesc decat sa ii bucure pe ceilalti ...si atunci de ce sa le mai afisam ? De ce sa nu ne ascundem in spatele unei masti ? De ce sa nu ne prefacem ca totul e perfect? De ce sa ne plangem soarta in fata unor oameni care nu fac decat sa se bucure si sa profite de pe seama acestor neajunsuri...?Simplele intrebari se transforma in arme letale pentru mine. Intrebarile sunt cele care ma fac sa sufar, sunt cele care ma tortureaza. Urasc interogatoriile pentru ca de multe ori nu le pot face fata. Am incetat sa ma mai expun din acel moment in care am constatat cu dezamagire ca toate punctele mele slabe s-au transformat in atu-uri pentru ceilalti... Se prea poate sa procedez gresit, dar cel putin, in carapacea mea fragila ma simt in siguranta. La intrebearea Cine sunt? ..as putea raspunde simplu, sunt cine vreau sa fiu eu ! Dar oare pot sa pledez pentru NEVINOVAT in fata unei acuzatii de falisitate ? La urma urmei asta sunt, un produs artificial, o imagine care se vinde si care prinde bine...

Primul an de facultate e istorie de acum ...

Astazi s`a terminat oficial sesiunea si odata cu ea, fiecare pasare s-a intors la cuibul ei...A mai trecut un an, s-a mai scris inca o poveste in cartea vietii. Anul acesta am cunoscut o multime de persoane, le-am categorisit in etapa finala in persoane agreabile, persoane nonagreabile,x,y,z...si trebuie sa recunosc ca nu a fost deloc un proces dificil... Toate erau bune si frumoase, tot universul meu se impartise in mici grupulete, mintea mea nu era decat o foaie de matematica mazgalita de cercuri mici si mari... . Nimic nu parea sa tulbure linistea, nimic nu putea sa distruga acea simetrie...si totusi exista ceva care ameninta linistea cerculetelor..nu era vorba despre un patrat,nicidecum despre un dreptunghi...nu era nicio reprezentare geometrica cunoscuta de mine, era pur si simplu un punct singuratic. Nu puteam sa il includ in niciun cerc, in nicio diagrama...oricat m`as fi straduit nu puteam sa gasesc nicio caracteristica comuna cu celelalte...si totusi, nu puteam sa il las acolo singuratic, nu puteam sa trec peste el ca si cand nu l`as fi observat. Neavand unde sa il asez, am hotarat sa il asez in inima mea ...acolo avea loc din belsug, tot spatiul era destinat lui...

Foaia de matematica este un an de facultate, o etapa din viata mea, cercurile sunt grupuri de oameni, oameni cu care am interactionat intr-un an de zile, iar punctul nu e nimic altceva decat EL. El este cel care a rasturnat lucrurile, el este cel care a dat sens vietii mele, cel care si-a gasit locul in adancul inimii mele...si e drept ca la inceput nu era decat un punct in imensul angrenaj , dar treptat,treptat a acaparat tot ce se putea in inima mea. Imaginea lui apare in mintea mea asociata cu cei doi ochi de un albastru patrunzator, doi ochi care ma privesc tematori in fiecare dimineata, o privire care ma incalzeste inainte ca razele de soare sa imi scalde chipul...o imbratisare calduroasa, o bataie de inima in mainile mele... . Lumea nu avea sa mai fie la fel pentru mine din momentul in care a aparut el, in calendar zilele nu au mai fost insemnate cu culori triste...lumea avea sa devina pentru mine o paleta de culori, el este pictorul...zi de zi isi incearca talentul pe sevaletul vietii mele...si nu pot spune decat ca este cel mai desavarsit pictor...si el stie asta.

Se prea poate ca el sa nu fie decat un punct in universul asta mare, sa nu fie decat o entitate mica pentru restul lumii...dar pentru mine este mult mai mult decat atat, este intregul univers!

Nu stiu ce inseamna pentru altii primul an de facultate, insa pentru mine primul an de facultate este marcat de prezenta lui...si nu doar primul an de facultate ci intreaga existenta a unei creaturi mici! :-)

Despre incredere

Increderea este un lucru foarte important in relatiile interumane, insa din ce in ce mai multi oameni ii acorda o importanta mica. Increderea este un lucru fragil, extrem de fragil...se castiga greu, dar se risipeste intr`o clipa la prima abatere, lucru care atrage dupa sine o mare dezamagire. De multe ori ne pierdem increderea in oameni in urma unei astfel de dezamagiri, ne inchidem in noi, devenim suspiciosi de fiecare data cand altcineva incearca sa ne castige din nou increderea. De fapt, ne este teama sa nu fim nou raniti. Eu personal, nu sunt de parere ca increderea se castiga greu, mai degraba as spune ca se acorda pe loc, dar se domonstreaza in timp. E o chestie de vointa, alegi sa ai sa nu ai incredere in cineva, dar nu stii care va fi rezultatul...in timp vei vedea daca decizia ta a fost una buna sau una mai putin inspirata. Daca cineva ne`a inselat increderea nu cred ca ar trebui sa ne asteptam la acelasi lucru din partea tuturor. Mă gândesc că, deseori, afirmăm prea ușor că avem încredere sau că nu avem încredere în cineva, reacționând complet emoțional, și nu rațional. Ar trebui sa judecam chestia asta cu increderea din punct de vedere rational, nu emotional. Daca am judeca`o emotional nu cred ca am avea incredere decat in noi insine.
Increderea in cineva iti confera o stare foarte placuta...esti atat de linistit atunci cand stii ca poti dezvalui secretele tale fara nici cea mai mica retinere unei singure persoane...e o stare asemanataore cu cea de la psiholog, sau chiar mai placuta :)
Tot legat de incredere ma amuza o chestie si in acelasi timp mi se pare interesant. E faza aia cu "fenomenul strainului din tren "( asa o numesc cercetatorii din domeniu). Un tren de calatori poate semana deseori cu o cabina de spovedanie...si nu glumesc:) Ne confesam mult mai usor unui strain din tren pentru ca sansele ca noi sa ne mai intalnim vreodata cu acel strain sunt foarte putine, uneori chiar minime. Ciudat, nu ?

Despre oameni speciali

M`am decis astazi sa scriu despre oameni speciali, pentru ca ei exista, pe cale de disparitie, ce`i drept...dar inca sunt. Mi`ar fi greu sa spun, sa definesc un "om special"...pentru ca pur si simplu e special... si totusi trebuie sa mentionez ca nu are nicio legatura cu oamenii cu nevoi speciale, care e cu totul alta treaba. Nu va inchipuiti acum ca un om special pentru mine este acela care are o aura luminoasa deasupra capului,nu...e cat se poate de normal. Aceste specii rare sunt foarte greu de gasit, si uneori poate sa dureze o viata intreaga pana sa ii gasesti. Dar nu aici este problema...ea apare atunci cand intalnim acesti oameni si nici macar nu ne dam seama, ii lasam pur si simplu sa plece, sa treaca pe langa noi...pentru ca noi, oamenii suntem rautaciosi prin natura noastra. Suntem mult prea preocupati de persoana noastra, ne credem mult prea buni ca sa credem in ceva superior noua. Nu putem admite ca totusi sunt oameni mai buni ca noi, simplul gand ne inspaimanta. Ne infruptam cu nesat din rautatile noastre cotidiene, cu asta ne hranim. Unii dintre noi nu mai sunt oameni de mult timp, sunt mai degraba niste instrumente de tortura. Ii vad zilnic, poti vedea cu usurinta un ranjet larg intiparit pe fetele lor atunci cand povestesc despre actele lor de tortura. Marele adevar este ca nu stim sa apreciem ce avem aproape deloc, vrem intotdeauna mai mult.Şi nu mă înţelegeţi greşit, nu este nimic rău în a vrea mai mult, doar aşa am reuşit să creem atât de multe, însă sunt momente în care ar trebui să şi apreciem ce avem când avem şi nu numai după ce am pierdut acel ceva de care eram atât de siguri încât nu ne-am fi putut imagina că la un moment dat va rămâne doar un ecou nostalgic.
Pana acum am intalnit cativa oameni speciali( unii pe care ii credeam eu speciali si altii care sunt, intr-adevar, oameni speciali). Pe unii dintre ei i`am apreciat mai mult, pe altii mai putin, in tot cazul m`am straduit sa ii tin aproape de mine, am avut destul de multe de invatzat de la ei. Am invatat ca nu trebuie doar sa astepti ca sa gasesti pe cineva deosebit, trebuie sa fii la randul tau, special...sa ai o anumita pregatire( desi stiu ca nu este un cuvant tocmai potrivit). Altfel nu cred ca ai putea tine acel om deosebit langa tine, cel putin nu pentru o perioada indelungata...Eu mi`am propus sa IL tin langa mine pentru o vesnicie...dar o sa scriu mai multe altadata ;))

Alta pauza

Nu am mai scris de un veac...motivul e simplu...s`au intamplat atat de multe de la ultima postare, incat mi`ar lua nu stiu cate pagini sa relatez totul... Ma gandeam totusi ca ar fi bine sa sterg postarile in care vorbeam despre un "el"...care acum nu mai este "EL". Nu pentru ca mi se pare o tampenie ce`am scris, ci pentru ca am crezut in ceva care de fapt nu exista. Si cam atat. Gata cu pauza, o sa scriu din nou !

nu exista prietenie,doar interese comune

Well,cu siguranta multi dintre voi se regasesc oarecum in ceea ce scriu...si poate sunt si cativa care ma vor contrazice...Pana acum am ajuns la concluzia ca nu exista prietenie,ci doar interese comune,adica nu exista un om care sa iti ofere sprijinul fara sa astepte ceva in schimb,mai devreme sau mai tarziu.Prietenia ar trebui sa fie intotdeauna o responsabilitate,niciodata o oprtunitate,insa foarte putzini intzeleg lucrul acesta. Inca nu am intalnit prietenia aceea dezinteresata si cand am crezut ca in sfarsit exista..am primit inca o lovitura. La un moment dat prietenia este acoperita de un val de invidie,care o distruge,o otraveste lent...cel putzin asa s`a intamplat in cazul meu . Se spune ca sensul prieteniei este acela de a fi doi si de a se simti de fapt unul singur...au fost momente cand am simtit asta..dar au fost foarte scurte acele clipe. Am suferit de fiecare data cand un prieten m`a tradat insa pe parcurs am inceput sa interpretez asta ca fiind un gest normal ...nimic iesit din comun in zilele noastre. La sfarsit luam doar clipele frumoase,le ascundem in seiful cu amintiri...si incercam se ne aducem aminte doar clipele frumoase petrecute impreuna. Prietenia se bazeaza pe o multime de legi nescrise...sinceritatea este o calitate dezirabila si tot mai greu de gasit...mi`aduc aminte de vorbele lui B.Pascal : "Daca toti oamenii ar sti ce vorbesc altii despre ei, nu ar mai exista nici patru prieteni in lume. " Catzi dintre noi nu am barfit? Si daca nu am facut`o cu voce tare,cu siguranta au existat momente cand am gandit ceva rau despre prietenul nostru. Despre prietenie au scris foarte multi...Cicero afirma in "De amicitia" ca prietenia exista doar intre oameni buni "viri bones"...si avea dreptate. Intr`o relatie de prietenie nu trebuie sa faci niciodata compromisuri pentru ca adevaratii prietenii nu ti`ar cere niciodata asta.Inca ma intreb ce este e fapt prietenia. Un drept sau un privilegiu? Oricum ar fi, nimeni nu are dreptul sa reproseze altuia modalitatea de abordare a ei, sau perspectiva asupra ei. Prietenia e libertate neconditionata. Probabil de asta am ajuns sa numesc din ce in ce mai putine persoane ca prieteni, si din ce in ce mai multi ca amici sau doar cunostinte.

Despre tradare

Intotdeauna am fost de parere ca suferi mai mult atunci cand tradezi decat atunci cand esti tradat...si raman la parerea mea. Exista multe feluri de tradare,dar ma opresc la una si ma intreb "De ce inseala femeile?" Si daca ar fi sa imi aduc aminte de spusele unui prieten as raspunde ca femeia inseala atunci cand nu i se ofera ce vrea. Asa si,ce`o vrea saraca de nu`i poate oferi nimeni? Hmm, 1000 de perechi de pantofi(cu ce e ea vinovata ca pe zi ce trece apar altii mai frumosi in vitrina?),o casa pe numele ei,o masina...si lista poate continua. Pe langa acestea mai exista o categorie de femei,un pic mai ingaduitoare as spune eu..care viseaza sa primeasca iubire,isi doresc sa fie respectate...lucruri cat se poate de umane. Cum ai da`o ,cum ai intoarce`o ele tot nemultzumite sunt :-?? Semn ca nu primesc niciodata ce vor ele si atunci cauta in alta parte. Asa ia nastere tradarea. Bun,am lamurit`o p`asta...Hai sa intoarcem problema invers:D O femeie il inseala doar pe cel care`l iubeste,pe ceilaltzi ii paraseste pur si simplu. Hopaaaa...cum adica? Te iubesc,da` te insel? Exista si varianta asta,intervine rutina,monotonia..si apare dorintza de noi aventuri. Si uite asa am ajuns la tradare din nou. Dupa ce se consuma aventura cu celalat apar framantarile,lamentarile,teama de a nu fi descoprita... Nu`i deloc usor sa faci in asa fel incat cel de langa tine sa nu banuiasca nimic sau si mai rau...sa nu afle nimic. Pana la urma,tradarea nu`i decat o forma urata de a ti se spune ca nu mai iesti iubit,uitarea insa vine cu certitudine si simti o eliberare fata de cel care,desigur,nu te`a iubit prea tare din moment ce`a putut sa te insele .

Fericirea ne`o facem singuri!

N`o s`o dau in filosofie acum ca nici nu ma prea pricep si nici nu am chef...o fi fericirea asta o notziune abstracta,dar ea se hraneste din lucruri concrete dom`le:D Stii ce`am observat? Ca atunci cand invoc fericirea,cand mi`o doresc cu disperare nu vine nici de`a naibii...si cand stau asa teleleica..pac...apare fericirea:>Fericirea este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire; nu va veni niciodată. Dar dacă nu îi acorzi nici un pic de atenţie şi iţi vezi de treabă, o veţi găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi in poală.[W.Benett]
Da` cum sa faci sa n`o doresti? Cand noi stam la panda mereu...Fericirea asta nu`i o chestie stabila..ai prins`o si gata ..ramai cu ea. Nu,nu...ca daca ar fi asa ne`am inarma cu totii cu o pusca si cand apare :BooM! Fericirea vine,pleaca...exista doar stropi de fericire...Nu trebuie sa asteptam sa ne izbeasca in frunte doamna Fericire...ea se naste din lucruri marunte.
Sa incercam,deci,sa facem lucrurile care ne fac pe noi fericiti...sa iubim si sa primim iubire,sa zambim cu incredere,sa ne bucuram de fiecare rasarit de soare,de fiecare zi noua ...sa ne bucuram de fiecare clipa ca si cand ar fi ultima...nu degeaba de indemna si Horatius...Carpe diem si iar Carpe diem! Si iar revin la o chestie..ca sa fi fericit trebuie sa fi impacat cu tine insutzi pentru ca fericirea este o recompensă a faptelor noastre bune şi lăudabile...Rericirea n`o construim singuri ca si nororcul. De noi depinde fericirea asta...

Gelozia bat`o vina !

Gelozia este un lucru teribil; seamănă cu iubirea, dar e contrariul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenţa lui şi triumful asupra lui. Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionată a egoismului, exaltarea eu-lui, despot, exigent, vanitos, care nu poate să se uite şi să se subordoneze.

De cate ori nu ne`am simtit napaditi de ganduri rele :oare unde e ,cu cine e,ce face,de ce nu suna,de ce nu raspunde...v`atzi gandit vreodata cata energie pierdem noi cu toate framantarile astea stupide ?In mintea unui om gelos iau nastere o multime de scenarii de multe ori fara fundament.Gelozia nu este altceva decat un cancer mental,te imolnaveste,te distruge lent,iti ia mintzile . Cand esti gelos nu gandesti,esti cuprins de nenumaratzi demoni launtrici si nu itzi dai seama ca nu faci altceva decat sa indepartezi persoana iubita. Se spune ca gelozia este fiica iubirii pe care,de cele mai multe, ori o ucide cu veninul ei. E adevarat ca daca nu esti un pic gelos celalalt te poate cataloga drept indiferent...si pe undeva sunt si eu de acord cu asta. Gelozia aia nebuna,neinfranata...nu face altceva decat sa distruga dragostea,e venin curat...de cate ori nu ne`am certat,nu ne`am despartzit de cei pe care ii iubeam din cauza acestei gelozii exagerate?Ii facem rau celui de langa noi,dar cel mai mult rau ni`l facem noua...noi avem cel mai mult de suferit,noi pierdem in final ceea ce iubim cel mai mult,pentru ca ,evident,nimanui nu i`ar placea sa stea langa un om in mintea caruia se nasc tot felul de scenarii,care mai de care mai intortocheate. Hai sa citim si sfatul unui medic :

Gelozia ocazionala este absolut naturala si ajuta la mentinerea relatiei. Dar daca devine intensa si irationala poate fi foarte distructiva. Invata cum sa o infrunti daca tu esti jumatatea geloasa a cuplului si cum sa o eviti daca partenerul tau este gelos.

Cum iti protejeaza gelozia relatia?
In relatiile in care gelozia apare ocazional, la un nivel scazut, aceasta le aminteste celor doi sa se aprecieze unul pe celalalt si sa realizeze ca partenerul nu va ramane intotdeauna acolo, absolut indiferent de orice circumstante. Ii incurajeaza sa se respecte si sa faca un efort constant de a-l face pe celalalt sa se simta pretuit.

Gelozia amplifica emotiile, facand dragostea mai puternica si sexul mai pasional. In “doze” mici poate fi o forta pozitiva intr-o relatie. Dar cand este intensa si irationala, rezultatul este cu totul altul.

Cum dauneaza gelozia relatiei tale?
Uneori sentimentele de gelozie pot scapa de sub control. De exemplu, cand un barbat face o scena jenanta la o petrecere pentru ca sotia sa a accepta sa danseze cu un vechi prieten sau cand o femeie este coplesita de gelozie pentru ca sotul sau are o intalnire de afaceri cu o alta femeie.

Astfel de reactii pun o presiune foarte mare asupra relatiei, facandu-l pe celalalt partener sa aiba impresia ca fiecare actiune a sa poate avea ca efect o criza de gelozie. Partenerul gelos, de obicei constient de problema, oscileaza intre autoinvinuire si justificarea reactiilor sale.

Daca tu esti geloasa...
Depasirea geloziei necesita timp si multa munca. Daca esti de parere ca gelozia excesiva pe care o resimti acum poate avea radacini in copilaria ta (unul dintre parinti a avut o aventura, parintii au divortat, etc.), cel mai bine ar fi sa apelezi la un specialist care sa te ajute sa treci peste aceste probleme. Iata cateva lucruri pe care le poti face pentru tine:

Cerceteaza riguros realitatea – priveste cu atentie acele lucruri care iti declanseaza gelozia si intreaba-te cat de reale sunt. Ce dovezi ai ca relatia ta este in pericol? Inrautateste comportamentul tau si mai mult situatia?

Monologul pozitiv – cand simti ca incepi sa devi geloasa, aminteste-ti ca partenerul tau te iubeste, iti este devotat si te respecta. Spune-ti ca esti o persoana care merita sa fie iubita si ca nu se intampla nimic care sa-ti puna relatia in pericol.

Cere confirmare – una dintre cele mai bune metode de a infrunta gelozia este aceea de a-ti ruga partenerul sa-ti confirme fidelitatea sa. Nu fii insistenta sau cicalitoare, ci mai degraba impartaseste-i insecuritatea ta si roaga-l sa te ajute sa o depasesti.

Viata alaturi de un partener gelos
A avea un partener gelos poate fi extrem de epuizant. Iata cateva idei care te pot ajuta:

Gandeste problema dintr-o alta perspectiva – aminteste-ti ca gelozia este un semn de iubire. Daca iubitul tau nu ar aprecia relatia voastra, nu ati avea aceasta problema. In loc sa devi defensiva, incearca sa fii intelegatoare.

Verifica-ti comportamentul – daca stii ca un anumit tip de comportament declanseaza gelozia partenerului tau, schimba-l daca poti, cel putin pana cand problema este depasita. Ai grija sa respecti anumite conventii pe care le-ati facut, dar evita sa faci promisiuni care sunt greu de respectat, precum ca vei putea fi tot timpul contactata.

Sporeste-i increderea partenerului tau – nu rata nici o oportunitate de a-i spune iubitului tau cat de mult il iubesti si ca nu iti doresti sa fii alaturi de o alta persoana. Fa-i multe complimente si discutati despre viitorul vostru impreuna.

Nu face compromisuri distructive – indiferent de cat de mult iti doresti ca partenerul tau sa nu mai fie gelos, nu trebuie sa accepti lucruri care sa iti puna in pericol liberatatea si intimitatea. Nu accepta sa fii tot timpul controlata sau sa ti se impuna ce sa faci: cu cine poti vorbi si cu cine nu, unde poti merge si unde nu, etc.

Childhood

Despre copilarie au scris foarte multi...cu totii ne amintim de poznele lui Nica[Amintiri din copilarie,Ion Creanga] . Cu totii am fost impresionatzi de varianta postmodernista a Amintirilor lui Creanga,`Exuviile ` Simonei Popescu. Numai ca,spre deosebire de Nica,"protagonistul"Amintirilor,care crescuse langa "Ozana cea frumos curgatoare",eroina exuviilor,Simona,a crescut intr`un cartier cu blocuri cenusii.Nu voi vorbi despre cat de frumoasa este copilaria,stim cu totii asta. Voi vorbi despre modul in care ea ne poate afecta viitorul. Copilăria este seismograful care anunţă cutremurele intime de mai târziu; în funcţie de ea, omul se comportă într-un anumit fel când e matur, şi nu altfel.Lucrurile urate care ni s`au intamplat in copilarie se resfrang in viitor.Deseori copilaria ne marcheaza intr`un mod neplacut. Si cel mai elocvent exemplu ar fi cel al lui Michael Jackson. Multi dintre noi au plans cand au vazut documentarul "Living with MJ".Michael a fost un copil "intarziat" ,un om care a incercat sa recupereze copilaria pierduta tot timpul.Am vazut oameni in varsta care se comportau ca niste copii si m`am vazut pe mine la 19 ani,comportandu`ma de cele mai multe ori ca unul de 3 .Nu pot spune ca am avut o copilarie urata,doar una "intarziata". Si pot spune cu regret ca toate lucrurile urate la care am asistat involuntar in copilarie si`au pus amprenta in mod sigur asupra personalitatii mele.Deseori mi se deruleaza filmul acela in minte... . In mare parte,experienta copilariei m`a facut mai vulnerabila,mult mai sesibila.Mie imi place sa spun ca m`a umanizat,m`a facut sa fiu un om mai bun si nu vad in asta defect decat atunci cand toti cei din jurul meu profita de lucrul acesta.Pe de alta parte,de multe ori simt ca ma transfigurez...devin o alta persoana in alte imprejurari.Acum incerc sa nu mai scormonesc in cenusa si sa traiesc copilaria pierduta chiar si de la 19 ani incolo... .

Lacrima-picatura care moare dupa ce a depus marturie.

Astazi vreau sa vorbesc despre lacrimi,despre aceste picaturi care mor dupa ce au depus marturie. O lacrima insumeaza o infinitate de lacrimi mai mici si naste un refren dureros, cel al regretului... Sunt mai multe feluri de lacrimi:lacrimi de durere, asemenea stropilor de roua din diminetzile de vara care apleaca firul plapand de iarba sub greutatea lor, lacrimile copilariei, care se topesc inainte de a se forma in imbratzisarea mamei, lacrimile adolescentzei, nestatornice ca sufletul, lacrimile mature, impovarate de propria lor raspundere, lacrimile bucuriei, care contopindu-se cu zambetul intretzin speranta, lacrimile de dor, a caror chemare renaste magia, lacrimile-virtute care rabda ingaduitoare, intovarasindu-se cu timpul, lacrimile... Aceste lacrimi ne-au fost prezentate macar o data de-a lungul vietzii de oameni, intamplari, destin... Eu recunosc,sunt o mica lacrimogena.Nu ezit sa plang de cate ori se iveste ocazia...De cele mai multe ori au fost lacrimi de durere,cuvinte nerostite.Am plans pentru ca doar asa ma puteam descarca. Am plans in fata unui esec,am plans din dragoste,am plans de fericire...Dar atatea lacrimi nu mi`au facut niciun bine,dimpotriva,m`au facut sa par slaba in fata celor puternici,m`au facut sa par o prada usoara...Lacrimile nu m`au ajutat sa recuperez ce am pierdut,dar m`au ajutat sa ma eliberez.Plangand am simtit ca ma eliberez treptat de durerea care imi sfasia sufletul.La urma urmelor nu este o rusine sa plangi,dar sa nu plangi niciodata pentru cei care nu iti merita lacrimile.Lacrimile ne-au brazdat fatza macar cateva secunde .O lacrima rostogolindu-se pe obrazul cuiva e un privilegiu. Plangi, bucura-te de ele,lacrimi nu primesc decat sufletele sincere!

Prezent=trecut presarat cu amintiri?

Simt ca m`am indepartat de la misiunea mea cu post`ul anterior...mi`am propus sa vorbesc despre "cicluri"..in ce masura trecutul ne afecteaza prezentul? Stim oare cand sa inchidem usa?

Intotdeauna este bine de stiut cand anume se termina o etapa din viata.Daca insisti a te mentine in ea dincolo de timpul rezonabil,iti vei pierde simtul si bucuria a ceea ce se afla in afara ei.

Inchide cicluri, sau usi, sau capitole.Important este sa le poti inchide si sa lasi in urma momente ale vietii,momente care se incheie. Poti petrece mult timp din prezentul tau scufundandu`te in "De ce?"-uri,in a revedea caseta si a incerca sa intelegi cum si pentru ce motiv s`au intamplat cuutare si cutare lucruri.Dar te vei consuma fara rost,caci in viata eu,tu,prietenii,fii,fratii tai,noi toti,ne indreptam inevitabil catre a inchide capitole,catre a da pagina,a termina etape sau momente din viata si de a merge inainte.
Nu ne putem afla in prezent ducand dorul trecutului,nici macar intrebandu`ne :"De ce ?".Ceea ce s`a intamplat,s`a intamplat si trebuie sa te indepartezi de trecut,sa te eliberezi,sa te desprinzi. Nu putem fi copii eterni,nici adolescenti intarziati.Nu putem pastra legaturi cu cei care nu vor sa pastreze legaturi cu noi.
Scimbarile externe pot simboliza procese interioare de evolutie.In viata,nimeni nu joaca cu cartile insemnate,asa ca trebuie sa inveti sa pierzi sau sa castigi.Faptele trec si trebuie lasate sa treaca.De aceea,cateodata este atat de important sa distrugi amintiri,sa faci un cadou,sa iti schimbi casa,sa rupi hartiile sau sa arunci poze.
Trecutul a trecut,nu astepta sa ti`l dea nimeni inapoi.Nu te astepta sa te recunoasca nimeni,nu astepta ca vreodata cineva sa isi dea seama cine ai fost.Lasa deoparte resentimentul,incapatanarea de a derula "filmul tau",ii va face rau sufletului si mintii tale,te va invenina si te va amari.
Viata nu se afla decat inainte,niciodata inapoi.Daca treci prin viata lasand usi deschise pentru orice eventualitate,niciodata nu te vei putea desprinde de trecut si nu te vei putea bucura de ziua de astazi.Daca le poti infrunta chiar acum,fa`o,daca nu,inchide capitole!!!Spune`ti tie insusti ca nu le mai vrei inapoi!Dar nu din mandrie sau din orgoliu,ci pentru ca TU nu mai faci parte din acel loc,din acea inima,din acea incapere,din acea casa,din acel birou,din acea meserie. Tu insuti nu mai esti cel de acum doua zile,sau trei luni,sau un an. Prin urmare nu exista nimic catre care sa te intorci.Inchide usa,da pagina,inchide ciclul.
Nici tu nu vei mai fi acelasi,nici mediul la care vrei sa te intorci nu va mai fi acelasi,pentru ca nimic nu ramane imobil sau static in viata.Pentru sanantatea ta mintala si sufleteasca,desprinde`te de ceea ce nu mai face parte din viata ta .
Adu`ti aminte ca nimeni si nimic nu este indispensabil.Nimeni si nimic nu iti este vital pentru a trai,pentru ca atunci cand ai venit pe lume,ai venit singur!Este,asadar,obisnuit sa traiesti cu tine insuti,si este o indatorire personala sa inveti sa traiesti singur,fara acea apropiere umana sau fizica,de care astazi iti vine atat de greu sa te desparti.Adu`ti aminte ca nimeni si nimic nu este indispensabil,este doar rutina,obicei,nevoie.

"Petiţie pentru reintroducerea afişării grilelor cu variante de răspunsuri în cadrul Universităţii Spiru Haret"

cautand petitia dedicata colectarii de semnaturi pentru reintoarcea ursuletzului Baloo la familia care l`a crescut...iata peste ce am dat

"Petiţie pentru reintroducerea afişării grilelor cu variante de răspunsuri în cadrul Universităţii Spiru Haret"...

nu`mi vine sa cred pana unde merge tot circul asta. nu toti oamenii care au terminat o facultate au avut rezultatele dinainte...petitia asta e o rusine..e ca si cum ai recunoaste : "DA...nu`s in stare sa rezolv subiectele,nu`s in stare sa termin facultatea asta prin forte proprii..." ce se intampla insa cu cei care tremina o facultate din cadrul "onorabilei" Universitati? ajung fericitii posesori ai diplomei de absolvire(insemnata pe spate cu o nota destul de frumoasa ) si mai departe ajung PROFESORI..da,profesori...sunt acei profesori care nu stiu mai multe decat elevul care sta cuminte in banca...elevii nu au insa puterea sa schimbe lucrurile si sunt nevoiti sa isi asculte profesorul...si nu le ramane altceva de facut decat sa chicoteasca in banca despre "perlele profului". ce se intampla insa cand elevul trebuie sa sustina examenul de bacalaureat??? acesta alearga in stanga si in dreapta disperat dupa meditatii pentru ca proful de la clasa a terminat "Spiru`" si nu stie prea multe...asa ajungem noi elevii sa cheltuim o multime de bani pe meditatzii s.a.m.d...pentru ca profesorii nostri...au ajuns profesori cersind printr`o rusinoasa petitie..reafisarea grilelor. rusinica...de 3 ori RUSINICA!!! v`ati cam facut de ras cu aceasta petitie ,stimabililor...si cand ma gandesc ca e semnata de aproape 13.000 de idiotzi...d`oh...

i`m fucking new here!!!

ma tot chinui de vreo ora sa scriu ceva aici...si pur si simplu nu imi vine nicio idee care sa capteze atentia. cautam ceva care sa aiba efectul acela "captatio benevolentiae"...si m`am decis intr`un final sa`mi las degetele sa se plimbe pe tastatura. este o ora destul de tarzie pentru mine:)) asa ca inspiratia nu si`a atins punctul maxim. sper sa ma tin de cuvant..si sa fiu o adevarata"bloggeritza"...sa scriu frumos pentru a nu va plictisi pe voi,cititorii mei! de ce "meteorologia sentimentelor"?pentru ca ea ne da batai de cap de cele mai multe ori..si pentru ca am observat si eu ca si voi ca soarele de afara nu se regaseste intotdeauna in sufletele noastre...trecem usor de la o stare la alta,suntem firi nestatornice...schimbatori ca vremea....