Întotdeauna am visat cu ochii deschiși la o lume mai bună, o lume în care nu s-a pierdut spiritul carității, în care oamenii sunt colecționari de zâmbete și debordează de bună dispoziție...sună utopic, știu asta. Astăzi mi-am pus o întrebare : Ce s-ar întâmpla dacă am avea cu toții un moment de sinceritate? Lumea ar fi un loc mai bun sau unul mai rău ? Și oricât de mult apreciez sinceritatea a trebuit să recunosc că dacă nu ar fi doar pentru ,, un moment” ar fi un loc plin de venin și lavă clocotită. Ne place adevărul? Aș fi tentată să răspund afirmativ, și totuși, nu adevărul ne rănește cel mai des? Nu încurajez în niciun fel minciuna, și oricât de meschin ar suna , câteodată cei din jurul nostru ne mint pentru ,, a ne proteja”. Au existat momente când am spus că nu voiam să cunosc adevărul, nu voiam să străbat căi întunecate până la el, voiam să fiu mințită în continuare, voiam să trăiesc în ignoranța mea. Nu știu ce m-a durut mai mult, să aflu adevărul sau să știu că am fost mințită?
Și dacă nu ar fi vorba doar despre ,, un moment”? Îți poți imagina măcar? Dacă ai povesti lumii întregi tot ce ai gândit , tot ce ai de gând să faci...ai mai putea păși cu fruntea sus  ? Un exces de sinceritate se poate transforma atât de ușor într-un act de obrăznicie. Cel mai bine este să găsim un echilibru, să nu spunem chiar tot ce ne apasă sufletul, dar să ținem în noi doar acele lucruri pe care le-am putea destăinui oricând.
Și e perfect adevărat că dacă îți dorești ca ceilalți să fie sinceri cu tine, trebuie să fii mai întâi sincer față de tine însuți !